Copiii secolului XXI – Ce-i cu ei?

Sunt tot mai iuți, tot mai “altfel” de la o generație la alta! Noi spunem că sunt tot mai evoluați din cauza mediului. Poate, dar nu numai! Cum explicăm că sunt tot mai mulți care la vârste foarte mici înca, pot înțelege fără vorbe, situații complexe din jurul lor, care “știu” cu ceva timp înaintea tuturor că va veni un frățior sau o surioara și își liniștesc mamele pe acest subiect, atunci când lor nici măcar nu le trece prin cap o astfel de opțiune. Am întâlnit copii de 1-2 ani care puteau vedea “fiinte” și plângeau din senin sau râdeau, de la caz la caz. Prieteni imaginari cu care cresc, se sfătuiesc și se distrează sunt deja o experiență pe care mulți o cunosc.

Acești copii au priviri profunde iar tot mai des apare senzația că sunt niște bătrâni înțelepți în corpuri de copii, încă din primele zile după naștere. Multă lume este deja la curent cu teoriile copiilor speciali: indigo, cristal, curcubeu, cei care vin cu misiuni și caracteristici diferite în funcție de fiecare etapă de evoluție a Pămânatului, copii evoluați veniți să pregătească trecerea către noua lume; lumea de vibrație superioară pe aceasta planetă. Toți au în comun o tot mai mare nevoie de iubire necondiționată, de ascultare de la suflet la suflet, de încredere și pentru că noi nu știm sau nu vrem să luăm în serios această evoluție, ei par a fi tot mai “neadaptați” la realitatea noastră, cea pe care noi o cunoaștem și încercăm inconștient să o conservăm mai departe.

Ei nu mai vor să recunoască “valorile” și ierarhiile construite pe autoritate formală. Sunt “rebeli”, de neînțeles și de nestăpânit. Au o altă setare, iar noi îi forțăm cu bune intenții, să se alinieze la trecutul care dispare. De aici, un enorm conflict interior între ce știe fiecare dintre ei că au de făcut și ceea ce noi îi obligăm să facă, în numele “normalității” cunsocute.

Tineri rebeli care se apucă de droguri, devin agresivi, violenți, aproape bătându-și joc de viața lor, într-o frondă și cu o furie totală. Fără comunicare reală cu familia și societatea care îi forțează să intre în niște tipare convenționale ce pare că nu li se mai potrivesc, și asta doar pentru că “așa e bine“ sau pentru că “așa am făcut și noi când eram ca tine“ etc. Ar trebui să înțelegem că ei sunt schimbarea, evoluția, indiferent cum vine ea. Am văzut copii de grădiniță extrem de agresivi, fără motiv aparent, agitați, vorbind foarte tare, aproape țipând, chiar și când erau singuri. Am simțit în spatele acestor manifestări o mare insecuritate, aproape ca și cum se simțeau în pericol de moarte. Strigă cât mai tare pentru că dialogul sufletelor este aproape inexistent, este înlocuit majoritar cu vorbe și bunuri materiale, iar pe ei nu-i aude nimeni de fapt! Continuăm să-I îmbuibăm cu aspecte materiale, cu frici și cu programe negative, fără să conștientizăm măcar asta. Cum am putea să schimbăm toate astea când noi înșine suntem rodul propriilor noastre programări și limitări venite tot din copilarie?

De când copilul se ridică în picioare să facă primii pași, obișnuim să spunem: “Nu fugi că O SĂ CAZI!” sau “Nu te ridica că O SĂ TE LOVEȘTI”, “Nu te cățăra că O SA FACI BUBA!” și lista continuă aproape fără de sfârșit. Toate acestea sunt programe pe care le încărcăm în mintea emoțională a ființei nou sosite, ele rulând la nesfârșit în viața copilului, adolescentului, tânărului și, în final, a adultului care a devenit. Nu înțelegem ce se întâmplă cu acești copii și tineri și ne “oripilăm“ de noile generații și încercăm să-i pedepsim, să-i închidem în cutiile mici în care am crescut și noi, fiindcă asta este tot ce acceptăm în spiritul “normalității”. Așa cum e și vorba bătrânească “Rău cu rău dar mai rău fara rău!”.

Mă întorc la faptul că acești copii și tineri, vorbesc tot mai tare și țipă când se exprimă, de parcă toată lumea din jur ar fi surdă! Îmi vine în minte o poveste din filozofia Indiană care spunea că atunci când sufletele sunt în armonie unul cu celalat, ele se aud atât de bine încât nu este nevoie de cuvinte, indiferent cât de departe s-ar afla. Cu cât sufletele sunt mai dizarmonioase, cu atât  simt nevoie de a striga cât mai tare indiferent cât de aproape sunt cele două în plan fizic. Am experimentat și eu personal această abordare cu copiii mei și pot să confirm că într-adevăr chiar funcționează!

Ascultați sufletele copiilor voștrii, nu-i mai îndepărtați pentru că nu aveți timp sau este ceva mai important pe mail sau telefonul de servici în momentul în care ei vor să comunice. Ei sunt salvarea și dezvoltarea noastră daca îi lăsăm să ne ajute. Dacă vom vorbi mai puțin în numele a ceea ce credem că știm noi mai bine “că doar de aia suntem adulți cu experiență de viață” și dacă îi vom lăsa să comunice, să ne ghideze în felul lor, cu provocările pe care ni le crează special pentru evoluția noastră, atunci vom primi cel mai mare ajutor de care nici măcar nu știam că avem nevoie!