Starea de normalitate

Normal

Vorbim aproape automat despre ce este și ce nu este “normal”. O facem deja fără să mai gândim, avem și ticuri verbale cum ar fi: “Păi, e normal, nu-i așa?“ Normal, adică așa cum se subînțelege că ar trebui să fie acel ceva.

NORMALUL – În opinia mea, este legea celor mulți! La începuturi, cineva care și-a asumat puterea celui ce face primul “legea” a stabilit niște reguli și standarde, precum și măsurile de pedepsire pentru cei care nu se conformau să manifeste ca atare. Le-a făcut pe toate așa cum le-a considerat el a fi potrivite. Potrivite cui? Lui și dorințelor lui!

În timp, acest clișeu s-a repetat la nesfârșit, devenind adaptat fiecărei perioade istorice din evoluția societății omenești. Întotdeauna, văzuți sau nevăzuți și mai ales nepercepuți multă vreme, acolo în spate au existat acești oameni care fac mereu legea normalului, așa cum le este lor de folos în planurile lor personale. Restul doar se aliniază!

Ce e normal astăzi: să fii educat pentru competiția acerbă cu oricine din jurul tău încă de la grădiniță; să vrei cât mai multe bunuri materiale și avantaje, să evoluezi pe scara socială cât mai sus și cât mai repede posibil. E normal să mergi la școală, să scrii și să mănânci cu mâna dreaptă, e normal tot ceea ce face majoritatea căci ei reprezintă standardul de “normalitate”. E normal și ești încurajat de mic să cauți în afara ta toate cauzele negative care îți încurcă planurile și să te lupți toată viața cu oricine pentru cauze, idei, acțiuni, fiindcă, nu-i așa, doar prin lupta cu tot ce-ți iese în cale poți să ajungi “cel ma bun, mai împlinit și mai admirat“.

Cel mai bun față de ce? Față de niște standarde despre care “societatea” zice că acela este punctul de referință “cel mai cel”? Standard despre cum să arăți, cum să te îmbraci, ce să mănânci, ce trebuie să ai ca să fii agreat și acceptat pe scara socială, de câte ori trebuie să mergi la doctor pe an, ce sporturi să practici, de câte ori pe săptămână, etc. Pot continua așa la nesfârșit și, cu siguranță, toți putem găsi multe altele pe lista asta.

Pe cale de consecință, înseamnă că: nu este normal să te simți altfel și să manifești diferit sentimente, emoții, trăiri; nu este normal să fii centrat în interiorul tău și să nu te iei de cei din jur ci să le mulțumești că tocmai ți-au arătat una din problemele tale nerezolvate la care trebuie să mai lucrezi. Ești complet anormal (politicos se zice paranormal) dacă alegi să manifești legătura ta cu Universul și Divinitatea și să-ți cunoști și folosești înzestrările primordiale pe care mii de ani le-ai îngropat adânc în tine. Copiii care vin pe lume cu manifestări “altfel”, tot mai mulți în ultimii ani, sunt catalogați ca fiind bolnavi (luăm doar cazurile de Autism, ADHD, ADD) pentru că nu se comportă “normal” adică, precum cei mulți!

În ambele cazuri, bolnavi sau paranormali, tot ce nu întrunește criteriile de “normalitate” ale celor mulți trebuie “tratat”. Cu medicamente sau cu izolare, cu teamă sau dispreț. Ca un REBUT ce poate fi periculos, un rebut al unei societăți perfect “normale” conform unor standarde în fapt, nescrise dar bine menținute. Aceste “accidente” există de când avem informații istorice, doar că pe atunci, rebuturile erau direct omorâte, pentru a nu strica sau perturba “normalitatea” atât de bine pusă la punct în scopul stăpânirii și exploatării corespunzatoare a mulțimilor.

Instinctele, impulsurile sunt reprimate tot mai mult și ți se explică de ce nu e bine să te manifești în baza lor! Important este cum să fii diplomat, cum să exprimi jumătăți de măsură, cum să vorbești frumos fără a spune nimic. Pentru toate astea capeți “buline colorate” pentru motivarea performanței, așa cum primesc copiii de la grădiniță în scopul motivării lor în dezvoltarea performanțelor. Cât mai multe buline pe zi! Acest sistem funcționează teribil de bine la orice vârstă!

Pe măsură ce începi să conștientizezi că tu ești mai altfel, când începi să nu te mai regăsești în grupurile din jurul tău, când toate “standardele” pentru care alții se luptă, ție nu-ți mai spun nimic, când nu înțelegi ce cauți tu pe acolo, când sincer și cu bună credință încerci să răspunzi celor din jurul tău care se întreabă neîncetat ce să mai facă pentru a le fii bine, când le povestești lucruri și întâmplări trăite de tine și care par a fi exact pe dos decât știu ei că este “normal”, când încerci să îi ajuți pe cei de lângă tine SĂ VADĂ că există și altfel de soluții de “mai bine” pentru ei, acela este momentul când începi să fii evitat, izolat, exclus, luat “la mișto”. Atunci le simți teama agresivă pe care încep să o trimită către tine și așa, înveți pas cu pas să faci următoarea alegere: fie sa te ascunzi, îmbrăcând recuzita de teatru din piesa despre “normalitate” pentru a supraviețui o vreme, fie alegi să devii mai înțelept și să cauți răspunsurile la situațiile prin care treci, să-ți găsești drumul tau și apoi să-ți accepți misiunea pe care ai decis să o duci la îndeplinire.

Acolo, în lumea aceea multă, în marea de “normalitate” există tot mai multe ființe care așteaptă să fie înțelese, auzite, trezite, ghidate, sprijinite să-și amintească cine și ce sunt în realitate, așa cum am fost și noi la început. Pentru asta, nu-ți vine să renunți și îți asumi misiunea de a vorbi, scrie, povesti, de a îndruma, de a ghida, fiecare în felul său, mai timid sau mai direct și toate acestea cu credință și răbdare.

Indiferent însă de calea aleasă pentru a contribui la această misiune, niciodată nu vei putea schimba pe cineva cu forța, împotriva propriei sale voințe, chiar și cu cele mai bune intenții și asta pentru că Legea Liberului Arbitru există și se manifestă chiar și în haosul “normalității“ noastre!

Advertisements