Florian Colceag: Școala este un cimitir al elefanţilor, iar programele de educaţie sunt depăşite.

articol-florian-colceag-antrenor-genii

România are programe de educaţie care corespund cunoştintelor din secolele XVII, XVIII şi XIX. Practic, noi pregătim copiii pentru trecut şi gândirea de logici care nu mai are relevanţă cu prezentul. Şcoala mondială, nu numai cea românească este depăşită. Florian Colceag, matematician, psihopedagog şi un vizionar al sistemului de educaţie, ne spune cum arată viitorul sistemului de învăţământ, ce măsuri trebuie să luăm pentru recuperarea gândirii şi trăirii naturale a copiilor şi cum ar trebui să ne schimbăm la nivel individual.

A avut o copilărie bună. Şi-a petrecut vacanţele la ţară şi a văzut natura în toate formele ei, mulţumită bunicii care îl trimitea cu caprele pe câmp. Încă de la şapte ani a cunoscut valoarea muncii.  A muncit cu sapa la CAP, iar la 14 ani lucra într-un atelier de fierărie dintr-un sat din judeţul Gorj. În prezent, Florian Colceag antrenează genii, este preşedintele unei asociaţii pentru copii supradotaţi, a obţinut peste 80 de medalii cu elevii la olimpiadele naţionale şi internaţionale de matematică şi este membru al Clubului de la Roma alături de laureaţii Nobel.

Într-o casă modestă din Mogoşoaia, locuieşte profesorul Florian Colceag. Este genul de om pe care te poţi baza pentru că îi place să ajute chiar dacă timpul îi este mereu prea puţin. Cultivă talente şi acţionează atent şi matematic în proiectele sale. În opinia sa, România are programe de educaţie care corespund cunoştintelor din secolele XVII, XVIII şi XIX. Practic, noi pregătim copiii pentru trecut şi gândirea de logici care nu mai are relevanţă cu prezentul, creştem copiii fără ca ei să înţeleagă realitatea şi dinamica realităţii.

1. Unde ne situăm noi ca indivizi în societatea românească?

Ne aflăm la a treia generaţie de alienare socială şi sufletească, în care copiii sunt cei mai loviţi. Ei nu mai ştiu ce înseamnă fructul din copac pentru că nu s-au urcat niciodata într-unul. Ei au crescut între desene animate, asfalt şi jocuri pe calculator. Aşa că lumea lor este absolut săracă. Un copil crescut la ţară, în natură, înţelege mai bine logicile nonformale, ale naturii, are o mai mare deschidere decât un copil care e privat de bucuriile naturii.

Primul stagiu de alienare a mai mers cum a mai mers, valorile erau încă preluate din vechea cultură tradiţională, dar la al doilea, părinţii angajaţi în multinaţionale, de exemplu, sunt puşi să facă aceleaşi operaţii la nesfârşit şi se dezumanizează. Ei nu mai sunt conştienţi de ei sau de familie.
Părinţii au deja diverse forme de autism. E dramatic pentru că urmează a patra generaţie de alienare. În 2025, studiile internaţionale arată că 50% dintre copiii născuţi în acel an vor avea autism cauzat de depersonalizare, dar şi din cauza glifosatului, cel mai folosit pesticid prezent în alimente, fructe şi legume realizat de firma Monsanto. Pesticidele sunt un factor clar al îmbolnăvirii generaţiilor.

Eu mă gândesc cu groază cum va arăta viitorul nostru apropiat dacă nu se iau măsurile necesare pentru recuperarea gândirii şi trăirii naturale a copiilor.

2. Tinerii care se trezesc pe piaţa muncii sunt extrem de dezorientaţi. Pare că sistemul educaţional  şi piaţa muncii nu comunică una cu alta.

Avem o mare problemă: piaţa muncii nu ştie ce vrea, iar mediul educaţional nu ştie ce oferă. Nu au o conexiune una cu alta. Copiii îşi pierd însuşirile din cauza actualului sistem. Stilul de toceală şi vomitarea cunoştinţelor ingerate cu greu, temele pentru acasă, cu care profesorii se mândresc, sunt o adevărată povară îi bagă pe copii în spital, le mănâncă energia. Este şi vina părinţilor care zic: “Nu e bun profesorul, nu le-a dat teme.”
Mulţi dintre copiii din ziua de azi nu au văzut o pădure decât din maşină, nu s-au urcat pe un cal, n-au văzut o vacă în ochi, nici măcar n-au pisică acasă care să le aducă prietenie necondiţionată. În aceste condiţii sunt puşi să trăiască sub formă de roboţi care sunt programaţi să tocească, să exerseze, fără vreun scop final.

3. Ştim că actual sistemul de educaţie nu funcţionează. Ce soluţii de ieşire din criză avem?

Noi suntem puşi în situaţia de a utiliza valorile trecutului numai cu orientare directă către viitor din cauza crizelor. Avem programe de educaţie care trebuie implementate. Un prim program este cel de deschidere de orizonturi, care reprezintă un nou mod de a trata educaţia. În prezent, în toată lumea, educaţia nu mai este actuală cu nevoile societăţii.

Cea clasică corespunde educaţiei industriale, însă noi ne aflăm într-o perioadă de descreştere economică. Cauza principală este amprenta ecologică uriaşă pe care o duce omul. Noi trebuie să fixăm alte obiective educaţionale.

Deschiderea de orizonturi înseamnă să încurajăm potenţialele individuale, să dezvoltăm pasiuni, să cunoaştem anumite domenii şi nu orice domeniu cum este în prezent, să educăm supradotaţii şi să dezvoltăm potenţialele active. Copiii trebuie să fie încurajaţi să pună întrebări ca să-şi deschidă orizonturile. Avem nevoie de programe de accelerare axate pe abilităţi şi “dă mai departe”. Dacă ai aflat ceva interesant, împărtăşeşte.

Programe de valoare calitativă a progresului elevilor structurate multidirecţionar. Trebuie să punem accent pe progresul elevilor şi nu pe performanţă. S-a ajuns la o catastrofă în educaţie pentru că parlamentarii care au votat actuala Lege a Educaţiei au considerat performanta măsurabilă prin rezultatele la concursuri. Din momentul respectiv, marea majoritate a copiilor a devenit perdantă, i s-a distrus stima de sine şi interesul pentru şcoală.

Copiii trebuie încurajaţi să adreseze întrebări pe temele lor de interes, să li se ofere feedback în predare şi să se ia în considerare cunoaşterea iniţial-intuitivă. Nu a interesat pe nimeni intuiţia copiilor. Ea e baza gândirii, baza dezvoltării personale.

Trebuie să dezvoltăm instrumente specifice de lucru, să ajutăm copilul să descopere soluţii inedite individual sau în grup, să descoperim potenţialul specific fiecărui copil. Mai mult, avem nevoie de un program de revitalizare a potenţialelor îngropate anterior. Asta o pot face profesorii care sunt formaţi ca pedagogi. Acum sunt obligaţi să dea note şi să pună absenţe.

Un accent deosebit ar trebui să-l aibă educaţia online, studiul naturii şi emanciparea personalităţii. În momentul ăsta, când discutăm de programe de emanacipare a personalităţii, ştergem cu buretele istoria de 25 de ani de manipulare şi de prostire a populaţiei, care are rădăcini mult mai vechi.
Oprirea şanselor de succes personal, diversificarea şanselor de a aprecia potenţialele active. Apreciez un copil pentru potenţialele lui active. Care sunt ele? Poate este un bun bucătar, iar mai târziu el va face meserie din acest talent.

Noi suntem puşi acum într-o paradigmă în care trebuie să utilizăm potenţialele. Dacă nu învăţăm să ne apreciem unii pe altii şi doar ne concurăm, vom intra în stare de conflict potenţial mondial datorită unui sistem de educaţie care a fost absurd croit.

Crearea şanselor de afirmare a copiilor pe directiile lor de performare prin modificarea unghiului de analiza a realităţii şi prin dezbateri pe teme diverse. Eu n-am auzit de dezbateri în şcoli. Acestea sunt cele care încurajează copilul să se exprime, altfel va ajunge speriat că nu poate. Deocamdată, copilul are două limite – “nu se poate” şi “nu ai voie”.

Stima de sine. Pe cine interesează în România stima de sine a copilului? El îşi pierde stima de sine rapid pentru că el învaţă din şcoală că e prost. E prost şi când ia note proaste şi când ia note bune. Sunt generaţii care trebuie educate, părinţii, profesorii. În primul rând părinţii pentru că ei pun bază pe notă. Dar ce faci cu copilul care termină şcoala şi nu ştie încotro s-o ia? Nu ştie la ce e bun? Nu ştie la ce poate fi util. Nu ştie ce-i place.

Acţiunea sunt experienţele concrete în şcoală. În prezent, în laboratoarele din şcoală, experimentele se aplică foarte rar.
Încurajarea dezvoltării de grupuri colaborative pe diverse proiecte educative ce pot fi realizate doar în grup. La noi nu există grup colaborativ. Copiii noştri nu colaborează. Ei sunt învăţaţi să devină competitori. Din această cauza noi nu avem economie pentru că ei ajung mai târziu după absolvire pe piaţa muncii şi nu reuşesc să se angreneze într-un colectiv. N-au învăţat să colaboreze, iar acest lucru ne costă sănătatea economică.

Dezvoltarea sistemului multidirecţionar şi multifuncţional de valoare adăugată unui proiect şi contribuţia grupului la realizarea acestuia. Contribuţia fiecăruia trebuie înţeleasă şi apreciată. Noi suntem ţara cu cel mai mare risc de abandon şcolar şi de violenţă în scoala din Europa alături de Bulgaria. Avem potenţiale care au fost descurajate în mod automat.

Au fost descurajaţi vizualii pentru că sunt vizionari şi nu repetă şi nu-şi fac temele, dar ei sunt nişte descoperitori, ei sunt creativii, ei sunt cei care au câmpuri de pasiune abilităţi care contează mai târziu în economie, să ai oameni care să fie inovatori, inventatori, artişti…

S-au descurajat kinestezicii pentru că nu stau cuminţi. N-au fost orientaţi către activităţi care să fie specifice profilului lor, unde ei să poate fi utili. Ei sunt cei care îndreaptă lucrurile dacă îi înveţi în şcoală cum s-o facă. Dar dacă îi bagi într-un cadru îngust, fără opţiuni, ei sunt pierduţi.

N-au fost încurajaţi senzitivii care sunt victime sigure pentru că sunt extrem de intuitivi, dar intuiţia lor nu contează. Deşi răspund perfect la teste grilă tot nu contează intuiţia lor pentru că n-au repetat textul. Nu sunt în stare să repete textul, dar sunt în stare de multe alte performanţe în alte direcţii.

Dezvoltarea de politici de open source pe platformă IT a bazei de cunoaştere necesare gestionării problemelor specifice. Această iniţiativă este de bază în multe alte ţări. În Australia, de exemplu, există de 40 de ani astfel de platforme IT unde profesorii îşi împărtăşesc experienţele de lucru cu cazuri deosebite. Ne intereseaza cazurile deosebite pentru că nu eşti plătit prost ca să faci nimic, eşti plătit bine ca să faci ceva temeinic. E o cu totul altă abordare.

De exemplu, avem copii cu abilităţi înalte care au discalculie, nu pot să scrie, nu că nu i-ar duce mintea sau n-ar înţelege. Mintea lor este focusată pe cu totul alte direcţii. Capacitatea lor de evoluţie pe aceste direcţii este enormă. Ei, însă, dacă nu sunt luaţi în considerare pe direcţia pe care sunt buni, îşi pierd motivaţia şi încrederea în puterile proprii.

Cum faci ca dintr-un copil descurajat de şcoală să-l aduci în situaţia de a relua dorinţa de cunoaştere, pentru cine şi de ce este benefic sistemul de home schooling şi cum ar trebui educat poporul român astfel încât să evite crizele sunt câteva dintre temele pe care le veţi citi în partea a doua a interviului cu profesorul Florian Colceag.

Articol preluat de pe: http://www.cariereonline.ro
Link: http://goo.gl/JDqH4R

Advertisements