Liberul Arbitru

Free will

Despre Liberul Arbitru – percepție vs. realitate

Liberul Arbitru – un subiect foarte complex și dezbătut de ceva vreme. Nu am pretenția ca știu mai mult decât s-a scris deja pe această temă dar m-am întâlnit cu el și legea lui de manifestare chiar “nas în nas” la un caz recent.

Deși consideram că am ceva noțiuni despre această lege și în mod conștient îmi reamintesc de câte ori pot să nu o ignor în viața de zi cu zi, iată că am avut și o proba practică pe care o consider utilă pentru oricine este curios sau interesat  să afle despre noi experiențe!

Eram recent într-o ședință de hipnoză cu un client mai vechi de-al meu. Nu era prima dată când lucram cu acest client în Ultra-high. În timp ce el se afla în spatiul său de lucru pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta, eu îl așteptam să-mi comunice când a aflat tot ceea ce îi trebuia. Mă gândeam în timpul acesta daca să mai continui și cu următorii pași conform procesului standard sau să îl readuc imediat în starea de veghe. Înclinam să continui, știam că el știe ce are de făcut dar mintea mea era mai concentrată pe respectarea întregului proces, gândind că poate mai obține o informație în plus care să îi fie de folos.

Deodata, dupa ce mi-a spus că știe și a aflat ce-i trebuia, își schimbă postura și vocea și de o manieră foarte fermă și autoritară, îmi transmite următorul mesaj:

“Ai grijă să nu-I încalci Liberul Arbitru! Ai grija să nu mai încalci liberul arbitru al nimănui și nici pe al tău“ – apoi clientul meu s-a relaxat și a revenit la starea lui curentă.

Primul gând a fost “Dar nu am facut nimic, doar il asteptam sa termine!”. Pentru orice eventualitate am început imediat procesul de revenire. Când clientul meu a revenit la starea normal, starea de veghe, mi-a spus: “Ce bine că ai scurtat-o, abia așteptam să revin cât mai repede!“

În momentul acela am înțeles că gândul meu de a face toți pașii procesului “ca la carte” ajunsese în timp real, adică simultan la mintea clientului meu! Simpla mea intenție mi-a adus “admonestarea“ respectivă. Doar atât m-a întrebat clientul:

“ – Cine era entitatea care ți-a vorbit, părea destul de deranjată?!“ i-am răspus în glumă că “nu știu înca, nu s-a prezentat“.

Clientul meu a plecat mulțumit că și-a rezolvat problema care îl frământa, iar eu am rămas reflectând și am înțeles în momentul acela despre ce fusese vorba în relația cu clientul dar mai ales am înțeles ce era în legătură cu mine! Am realizat instantaneu că în ziua aceea nu îmi programasem nici o ședință cu vreun client, dorind foarte mult să îmi dedic ziua unor activități pe care mi le doream doar pentru mine. Clientul acesta venise cumva “ad-hoc” iar eu nu am putut  să îl  refuz și de fapt atunci când am acceptat să lucrez cu el ca să “îl ajut” mi-am încălcat propriul Liber Arbitru – adică libertatea de a alege ce este mai bine pentru sinele meu!

Iată așadar, cum “valorile” noastre de a face “bine” altora, și mai mult, de a face “bine ca la carte“ (confundat uneori cu profesionalismul  tehnic) adică așa cum știm noi că trebuie să-I faci bine omului până la capăt, vrea nu vrea, nu numai că nu funcționează după standarde și șabloane, ci poate face chiar mai mult rău decât bine. De unde și vorba “Drumul către iad e pavat cu bune intenții“.

Așadar, Liberul Arbitru poate fi, pe bună dreptate, printre primele subiecte de interes atunci când chiar ne hotărâm să ne oprim din goana nebună a fiecărei zile și să înțelegem pas cu pas cum funcționează aceste legi universale și cum ne influențează ele cursul vieții fără ca măcar să știm!

“Normalitatea“ noastră de fiecare zi începe încă din copilarie cu formula “Las’ că știu eu ce e mai bine pentru tine!“ și ea vine obsedant, direct sau în forme mascate, de la toți cei ce cred cu tărie și cu bună credință că au această putere conjuncturală: părinți, frați mai mari, profesori, șefi, persoane iubite, prieteni, medici, fețe bisericești și uneori chiar Maeștrii din spațiul dezvoltării sprituale. Toți o fac pornind de la cele mai bune intenții dar uitând, ignorând sau pur și simplu neștiind, că singurul care are DREPTUL de a decide asupra oricărui lucru sau acțiune este persoana însăși prin exercitarea dreptului de Liber Arbitru.

Iată cum fără să vrem, greșim fața de cei din jurul nostru când de fapt suntem convinși că le facem un mare bine. Dar cel mai grav greșim față de noi înșine, considerând că relația cu propriul nostru sine mai poate aștepta, iar Liberul Arbitru poate înțelege de ce vrem noi să facem altfel. Suntem învățati că noi contam undeva în plan secundar, după toți ceilalți, astfel încât și relația cu noi înșine o plasăm tot în plan secundar și ne trezim spunându-ne singuri, atunci când simțim că NU VREM să facem cutare sau cutare lucru, când totul din interior țipă și se zbate să ne oprească, “Las’ că trebuie să fac asta, că așa o sa fie mai bine pentru mine!“.

Și așa, fără ca măcar să ne gândim, îngroșam rândurile “normalilor“ din piesa asta de teatru pe care o numim cu mândrie “viața noastră“.

Am învățat pas cu pas cât este de greu să discerni între bine și rău. Cum poți să-ți lași copilul, soțul, soția, părinții, cel mai bun prieten etc să greșească sau să o ia pe un drum pe care tu știi deja că va avea mult “de învățat“ și de cele mai multe ori, destul de dur? Și atunci, cu toate bunele intenții, vrei să faci bine “cu forța” și de fapt comiți una dintre cele mai grave greșeli – încălcarea Liberului Arbitru! Poate părea că ai facut ceva bun pe moment dar timpul va arăta ca nu ai facut decât să îi amâni persoanei lecția pe care trebuia să o învețe  iar această lecție va aștepta la cotitură, pentru o altă rundă și uneori într-o formulă încă și mai dramatică decât cea pe care cândva tu ai crezut că ai rezolvat-o!

Tot ce ne rămâne de făcut atunci când chiar nu se mai poate, este să căutăm, să cunoaștem, să înțelegem și apoi să aplicăm corect și cu respect legile Universale care ne guvernează existența. Știm deja cu toții că e mai ușor să înoți în sensul curentului decât împotriva lui!

Aceasta este și una din cauzele pentru care Hipnoza funcționează doar pentru cei ce își doresc cu adevărat, în interiorul lor și cu toată ființa lor, să-și rezolve problemele cu care se confruntă în viața curentă. Dacă motivația unui client este de genul: o fac pentru mama sau m-a trimis prietenul meu sau am auzit că ar putea să mă ajute dar nu sunt sigur încă dacă vreau să scap de asta (fumat, alcool, kilograme în plus, frici, fobii, chiar și depresii, sau orice alte manifestari), atunci cel mai corect lucru pe care îl poți face, este să-l trimiți acasă până când va ajunge singur să își dorească cu adevărat să își rezolve problema.