Category Archives: Dezvoltare Personală

Cât din tine mai ești tu?

Cunoașteți sau ați folosit vreodată expresiile următoare?

“Mi s-a rupt sufletul”

“Mi-a mâncat sufletul”

“Parcă s-a rupt ceva în mine”

“Parcă nu mai sunt eu!”

“Nu mă mai recunosc “

Poate ați crezut multă vreme că sunt doar “figuri de stil” sau vorbe din bătrâni. Ei bine, surpriza este că ele sunt expresia în clar a unui proces de rupere și înlocuire a unor fragmente de energie. Acesta a avut loc în mod real, în timpul unor interacțiuni pe care le-ați avut cu diferite persoane!

Procesul care are loc în structura noastră energetică, atunci când suntem agresați emoțional sau traumatizați, este similar cu situația în care ne găsim mașina parcata “ștearsă” de o altă mașină care nu a avut loc sa treaca. Dacă ne uităm cu atenție, vom vedea că o urmă din vopseaua acelei mașini a rămas pe a noastră și, corespunzător, o parte din vopseaua noastră se află acum pe cealaltă mașină. Indiferent de cantitatea de vopsea transferata, procesul este același, diferă doar intensitatea cu care s-a acționat!

Tot la fel, atunci când suntem agresați emoțional, o cantitate din energia noastră este “luată” și în schimbul ei primim o cantitate egală din energia celuilalt. Odata cu trecerea timpului, noi ajungem să avem tot mai puțină energie proprie, iar în locul ei acumulăm din ce în ce mai multe fragmente de energie straină, preluate din aceste transferuri de “vopsea”.

Ce efecte creează în viața noastră acest proces de care nici măcar nu suntem conștienți? Iată doar câteva dintre cele mai frecvent întâlnite:

  • Stare permanentă de oboseală psihică.
  • Dificultatea de a lua decizii rapide.
  • Stare de confuzie permanentă, lipsa de claritate în gândire – cine sunt și ce vreau eu pentru mine?
  • Gânduri, comportamente și atitudini care nu ne carcterizează de obicei.
  • Nivel mare de dependență față de persoane care ne agresează emoțional în mod repetat.
  • Incapacitatea de a părăsi / rupe o relație toxică/agresivă, indiferent de consecințe.

Toate acestea pot fi acum identificate și rezolvate cu minimum de efort, în mod definitiv, cu condiția să vă doriți cu adevărat asta. Puteți să vă regăsiți tot ceea ce vă aparține de drept, să le recuperați și să vă reîntregiți nivelul și identitatea energetică. Acest lucru vă va permite să preluați, în sfârșit, controlul real asupra propriei vieți și asupra stării de bine pe care cu toții ne-o dorim!

Dacă ați ajuns în acel moment când vreți să vă simțiți bine, puternici și liberi sau dacă măcar ați devenit curioși să aflați mai multe despre acest subiect, vă invit să participați la un “Seminar Introductiv” pe această temă.

Acesta va avea loc săptămâna viitoare, în ziua de Marti 11 Iulie 2017, cu începere de la 18:30. Locația va fi anunțată tuturor celor care se vor înscrie, până la sfârșitul acestei săptămâni.

Puteți face chiar mai mult de atât!

Pentru cei care doresc să își rezolve această problemă cât mai repede și să învețe ei înșiși cum să facă acest lucru mai departe, atât pentru ei cât și pentru a-i ajuta pe alții, voi susține un curs practic de “Recuperare și Reîntregire energetică”. Acest curs se va desfășura în perioada 21-23 Iulie 2017.

Pentru mai multe informații despre curs și seminarul introductiv, urmăriți blogul meu
Triplu Infinit” sau pagina de Facebook.

Doar tu știi cât din tine mai ești “tu” și cum îți afectează asta calitatea vieții. 🙂

Advertisements

Schimba unghiul oglinzilor retrovizoare! | Triplu Infinit

Schimba unghiul oglinzilor retrovizoare! | Dezvoltare Personala | TripluInfinit.Wordpress.com

Apără-mă, Doamne, de mine că de dușmani pot și singur! Cam așa ar trebui actualizată vechea zicală despre prieteni. Asta este concluzia ultimilor ani în care am lucrat cu sute de persoane, inclusiv cu mine. Continue reading

Scara de lumină

Triplu Infini - Cover articol - Caram bagaje

Scara de lumină

Fierbe Internetul! De ceva vreme doar stau și citesc tot felul de articole, informații, explicații, rețete de succes, câte-n lună și în stele de prin mediul virtual. Toți ne învață cum să fim buni, iubitori și sănătoși, cum să fim de mega succes, cum să faci o relație să meargă chiar dacă nu mai are nici un rost, cum să-i faci pe alții să facă ce vrei tu și multe altele… Uneori simt că obosesc și nu mai pot să le cuprind sau să le asimilez. Uneori mă fac să mă simt atât de Continue reading

Sindromul “Facerii de bine”

Help

Acum că au trecut sărbătorile, Spiritul Crăciunului este din nou bine pus la păstrare în cutia lui, pentru anul viitor! OK, am făcut câte ceva “de bine” și anul ăsta!

Parcă ar fi o jucărie: o dăm și o luăm înapoi atunci când avem chef de ea! Vorbim mult despre acest subiect, scriem inspirați, vedem din plin pe la televizor ce frumos este să dăruiești, să faci Continue reading

Noaptea-i Zi și Ziua-i Noapte!

post 6 - 11 -2014 v2Parcă s-a răsucit lumea! Mergi să te odihnești și când colo, muncești toată noaptea, crezând că ăsta-i  somn! Te poartă de colo-colo și parcă faci lucruri și parcă înveți lucruri și ai un singur gând în somnul tau: “Da’ eu când mai dorm?” Continue reading

Tu știi cine sunt Eu?

Articol 18-10-2014Îți mai vine câteodată să te înalți ca în poveste și îți imaginezi că ești mare cât Himalaya și tot atât de tare! Te înfurii de simți că pocnești de neputință în fața unora și altora din viața ta! Te proptești în calea lor, făcându-i să te bage în seamă preț de-o secundă: Continue reading

Bagajiștii – Mai cărăm mult bagajele altora?

Post 13 - 10 - 2014Ne place să cărăm bagaje! Asta este una din concluziile la care am ajuns în ultimul timp. Că le cărăm pe ale noastre, asta este o poveste, dar că le târâm și pe ale oricui altcuiva, de cele mai multe ori fără să știm, asta este altceva!

Vă amintiți jocul acela din copilărie când cântam “duce măgarul, nu știe ce duce…”?  Cam despre asta e vorba și acum. 🙂 Continue reading