Pauzele “forțate”- Pierdere sau Câștig?

Trusa de supravietuirePe unde te învârți, pe unde te uiți, dai de oameni sfârșiți de tragedia pierderii jobului, de divorțuri sau despărțiri neașteptate, dintre care unele chiar de durată. Prima reacție este de parcă nu mai știi să trăiești începând de a doua zi! Așa am perceput-o și eu când am trecut prin exercițiul renunțării la o activitate pe care am iubit-o și în care am crezut timp de peste 20 de ani. Senzația era de “și eu acum ce fac?” “Cum vor mai trece zilele fără cei de lângă mine, fără gălăgia vieților celor din jurul meu care îmi ocupau tot spațiul personal?” Îmi ziceam că o să fie bine, dar de fapt întindeam imaginar mâna căutând ceva cunoscut de care să mă sprijin! Întindeam mâna în afara mea, acolo de unde eram învățată că trebuie să vină ceva! Și am tot întrebat: de ce așa, de ce acum, de ce eu? Într-o zi a venit El, răspunsul: “De ce crezi că ți s-a dat o pauză?” și mă aud răspunzând “ca la carte”: “Ca să mă învăț pe mine însămi ceea ce îi învăț pe toți cei cu care lucrez!” Evrika!

Din propriul meu exercițiu, constat că ar fi recomandabil ca atunci când cineva tocmai “primește o pauză” fie de la job, fie dintr-o relație, să facă un efort pentru a vedea partea plină a paharului, căci tocmai i-a fost oferit cel mai mare dar și anume: timpul de a trăi cu el și pentru el. Sigur că începutul acestei noi  conviețuiri cu interiorul tău poate fi cam deprimant. După ce-ți pui micul Eu la punct și avansezi tot mai adânc in propriul Sine, începi să te vezi într-un mod diferit de tot ce știai și starea devine tot mai plăcută!

Aceste pauze vin pentru a ne forța să ne oprim și să ne regăsim bucuria și fericirea de A FI, pur și simplu, acea bucurie cu care am venit toți, la început. Ați observat vreodată că toți bebelușii zâmbesc la îneput? Plâng doar pentru a semnaliza că ceva îi deranjează dar odată ce disconfortul a fost înlăturat, își reiau privirea curioasă și zâmbetul pe toată fața. Acestea sunt comorile cu care am venit și ele sunt tot timpul acolo, doar că noi alegem, undeva pe drum, să le închidem, să le ferecăm și apoi să uităm unde le-am pus. Apoi, vine o vreme când începem să jinduim la ce au alții și noi nu avem. Ei au! Și vrem să ne dea și nouă “cineva”, din nou! Încercăm să luăm (uneori inconștient) de la alți oameni, apoi, când vedem că nu mai merge, ne supărăm pe ei și ne vărsăm amarul în genul: “Te-ai schimbat, nu mă mai faci fericit(ă)” -cauză de despărțire, separare, frustrare, furie, ce mai, multă energie negativă la “debara”. OK! Și pentru că nu suntem împăcați, trecem la nivelul superior, că doar de, toate vin “de sus”.”Doamne, cu ce ți-am greșit? Pe cine am omorât de nu-mi dai și mie puțină fericire și liniște?” Acum e gata! – am rezolvat și asta, L-am rugat pe Dumnezeu să-mi rezolve problema, așteptând de parcă ne-ar trimite colete prin poșta rapidă! OK, nu vine nici din partea asta, e clar, înseamnă că nu există și oricum nu face nimic din ce i-am cerut cu atât de multă ardoare și am fost și la biserică, deci nu mai cred nici în El (asta în cazul în care ai crezut vreodată asta) și sceneta se derulează de fapt cam pe genul bancului în care D-zeu îi spune exasperat omului “Eu te ajut dar mai întâi, ia-ți și tu un bilet la LOTO!”

În rezumat, iată cel mai simplu drum către nicăieri: totdeauna cineva trebuie să-mi dea ceea ce am nevoie; trebuie să-mi dea în timp real fiindcă eu acum am nevoie; ajutorul să fie exact în forma, conținutul și dimensiunea pe care o știu eu, că dacă nu, îl consider neconform și îl returnez! Mai simplu spus, am băgat deja mașina în marșarier. 🙂

Ce obții așa? Să vedem: te afunzi tot mai mult în negurile “debaralei” pe care singur le-ai chemat să-ți intre în “CASĂ”. Și asta când tot ce îți trebuia, de fapt, era deja la îndemană, în “trusa de supraviețuire” pe care fiecare dintre noi am primit-o la începutul începuturilor noastre. Cine e de vină că am pus-o și pe aceasta în fundul debaralei și am uitat că o avem, darămite să o mai și deschidem ca să citim  instrucțiunile de folosire? Măcar atât!

Așa am înțeles că ni se dau “pauze” tocmai pentru asta. E ca un exercițiu pentru situații de cutremur! Ni se dă un timp de răgaz, forțat dacă este nevoie, tocmai pentru a o căuta, a o găsi, a o scoate la lumină și a folosi apoi, toate “dotările” din ea. Zona din care “vine pauza” este un indiciu de orientare asupra celui mai stringent aspect din existența noastră și asupra căruia trebuie să lucrăm cu prioritate. Abia atunci vom trăi cu adevărat prin propria noastră voință, ghidați de Liberul Arbitru și făcând noi înșine ceea ce uneori le spunem altora din jurul nostru să facă.

Așadar, ori de căte ori cineva tocmai “primește o pauză” forțată, ar fi util să nu mai încerce întâi marșarierul, ci să bage mașina direct în viteză, bucurându-se de spectacolul călătoriei.  Poate fi chiar șansa pe care o dorea.

În activitatea mea curentă, la sfârșitul câte unei etape rezolvate la care muncisem împreuna “din greu”, le recomandam celor cu care lucram să-și facă singuri un cadou, indiferent ce, pentru a sărbători progresul obținut (așa cum m-a învățat și pe mine profesorul meu 🙂 ). Absolut toți, bărbați sau femei, au rămas în prima clipă stupefiați, repetând ca o întrebare: “Adică eu să-mi fac mie un cadou? …. Ok, nu m-am gândit niciodată așa la asta!” Un exemplu despre cât de puțin contăm pentru noi înșine, întotdeauna ceilalți pe primul plan! Așa că, dacă noi nu știm să avem grijă de noi, să ne iubim și să ne prețuim (fapte – nu vorbe), iată că este ceva sau cineva, după percepția fiecăruia, care atunci când ești pe marginea prăpastiei și habar nu ai, îți întinde “trusa de supraviețuire”.

Aici ar mai fi un secret! Ca să poți auzi informația vitală despre trusă și unde se află ea, trebuie mai întâi să-ți faci curaj și să-ți trimiți micul Eu undeva la Spa. Abia atunci gândurile vor amuți și vei auzi ceea ce nu ți-ai imaginat vreodată, liniștea forului tău interior! De aici încolo, îți dai seama că oricum ar fi, tu ieși în câștig!

Aceasta este doar experiența mea. Cu siguranță că există mulți sceptici care vor găsi toate elementele materiale pe care să le opună celor de mai sus! Îi respect și le recomand să citească, de curiozitate, articolul anterior despre Eul și ce face el cu noi. Știu că există și cei care au trecut deja prin aceste etape, indiferent pe ce cale au facut-o și care pot regăsi aici amintiri valoroase din evoluția lor interioară.

Știu că există și cei care caută și simt că undeva, cumva, parcă “regulile jocului”, așa cum le știam până nu demult, se tot schimbă și nimeni nu le spune concret cum se joacă mai departe jocul acesta.

Fiecare este liber să-și aleagă varianta pe care o simte mai benefică pentru starea lui de bine: Pierdere sau Câștig!

În funcție de răspunsul care vă satisface, veți găsi și calea cea mai potrivită pentru a merge mai departe. Întotdeauna avem cel puțin 2 opțiuni în a alege, chiar și atunci când una dintre ele ni se pare atât de nepotrivită încât alegem să-i dăm “Delete” spunând apoi: Ce să fac, nu aveam nici o altă opțiune!

Advertisements